E A SCILLA, CHI SI RICI?

mareggiataLa mareggiata ‘rrivau con circa una simanata di ritardu. Niente di eccezionale: onde di circa 7-8 metri, ma non si signalunu particolari danni a cose e/o persone.
Cusì, ora che il vento s’è acquietato e lu Strittu è turnatu a essiri praticabili, ecco turnari le grandi navi da crociera.
Aieri sira, una di queste -setti ponti, setti piani oltre la stiva, ecc.- accussì grandi chi ddha dintra nci sunnu tanti cristiani quantu ndavi a Scilla di ‘stati, ha solcato le acque dello Stretto antistanti la spiaggia di Marina Grande.
Sulu chi, dal mio punto di vista, posto sulla collina di Ieracari a circa 140 mt. d’altezzitudini, aippi comu ‘na ‘mprissioni particolari: mi parsi infatti chi la navi fussi diretta dritta dritta propria cuntra o’ casteddhu, adduvi si sarebbe infilata dintra alla rocca millenaria, causandu un dannu non da pocu.
Fu allura chi mi turnau alla menti ‘nu fattu chi cuntava ‘na vota me’ nonnu e chi me’ ziu m’ha rinfriscatu pi l’occasioni.
C’era ‘na vota un gruppu di operai scigghitani chi eranu stati ‘naccaricati di fari alcuni lavuri nella vicina frazioni di Melia. Pi chistu, ogni matina si partivunu e percorrivanu la vecchia strata comunali. Arrivati sul postu, s’incuntravunu ddhà con altri operai mulioti, i quali pi tinirsi aggiornati su quel che capitava o’ paisi, puntualmenti, ogni santa matinata, dopu aver salutatu, spiavunu:
“Bongiornu cumpari, comu siti? E a Scilla, chi si rici?”
Ora, ‘sta dumanda è la stissa chi ogni vota mi sentu fari dall’amici quandu tornunu periodicamenti (a Natali, Pasca e pi’ ferii nta ‘stati) dai luntani luoghi d’emigrazioni.
E’ ‘na dumanda chi se fatta tri o quattro voti all’annu, poti aviri ‘na logica, anche oggi, nell’era in cui se unu faci nu baragghiu a’ Chianalea, si sapi prima a Milanu e poi a Ieracari.
La stissa domanda ripituta però tutti ‘i matini, pi ‘na sumana ‘ntera, ‘ddiventa nu pocu fastidiusa. Chi vuliti mi succiriva a Scilla, decini d’anni arretu, nel breve spazio di qualche ora? Nenti.
Stanchi di sintirsila ripetiri in continuazioni, l’operai scigghitani si vardaru nta facci e, dopu un brevi confrontu mintuti a rigghiocculu ntra iddhi, sturiaru l’adeguata “vinditta” cuntra a ddhi muliuti ‘mpacciddheri.
Com’infatti, lu iornu dopu, appena ‘rrivaru, furunu accolti dal solito “Bongiornu cumpari, comu siti? E a Scilla, chi si rici?”
Al che, i nostri assunsiru nta facci ‘n’espressioni nira, di luttu, chi mancu nu iettaturi chi porta la notizia di ‘na stragi.
E mentri l’autri gli facivunu da sfondu, iarmati puru di uno scenograficu muccaturi per asciugarsi li lacrimi di circustanza, don Micucciu, ‘u capu-operaiu, affranto, rispose:
“Rassantindi iari, chi simu siddhiati!”
I mulioti si prioccuparunu subitu e unu di loro spiò: “Chi succirìu cumpari, ‘ncacch’ cosa?”
“Aieri sira -riprese don Micucciu, ‘ccumpagnandu li paroli con una mimica degna della più tragica tragedia greca- nu vapuri minau ddrittu cuntra ‘a rocca ru casteddhu e ‘u rumpìu, facendulu cadiri a mari!! Capiscistu? ‘U casteddhu cadiu a mari!!”
La maravigghia cchiù ‘mmaravigghiata si pittò sulla facci del muliotu chi esclamò dispiratu: “I chi mi sciurbava!”
‘I scigghitani, comu o’ triatu, non pottifuru fari autru che ammucciarsi la facci cu fazzolettu, comu stessiru ciangendu pi lu gravi luttu, poiché pi nu scigghitanu, perdiri ‘u casteddhu significa perdiri tuttu.
In virità, chiddhi chi ciangivunu non erano lacrimi di tristizza ma lacrimi di troppa cuntintizza, causate dalle irrefrenabili sane risate. Lu scherzu era ‘rrinisciutu.
Antantu, mentri me’ ziu finiva di cuntarmi il fatto, la navi da crociera era ‘rrinisciuta a disignari ‘na curva stritta tra le onde del mare e a dirigersi verso Nord (Genova, Marsiglia, Barcellona, boh, cu’ sapi), scongiurando quindi il pericolo di danni o’ casteddhu.
Il simbolo dell’identità scigghitana, la granitica rocca ru casteddhu, era dunque salva ancora una volta. Meno male.
Cusì, pure quando non succede niente di importante, agli amici emigranti  chi spiunu “E a Scilla, chi si rici?” potrò sempri rispundiri: nenti, ‘u casteddhu è sempri ddhà!

read full article